Simona Halep și Emma Răducanu s-au calificat în sferturile de finală de la Transylvania Open

Simona Halep, favorita nr. 1 a turneului Transylvania Open, s-a calificat în sferturi, după un meci dificil cu rusoaica Varvara Gracheva în timpul căruia s-a luptat și cu durerile de spate. Halep o va întâlni mai pe Jaqueline Cristian.

Simona Halep:Consider că am făcut un joc bun în primul set până s-a întâmplat mișcarea aceea ciudată și m-am blocat la spate. După aceea, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. Și m-a ajutat și ea. A greșit câteva mingi și s-a legat cumva ca să câștig meciul.

Dacă mă durea și mai tare și chiar nu mai putea să mă  mișc m-aș fi oprit. Durerile acestea le-am mai avut. Sunt blocaje la coloana lombară și pur și simplu îți taie respirația și nu prea poți să faci anumite mișcări. Am făcut tot ce am putut, atât cât mi-a permis durerea și am reușit să câștig. Dar da, m-am gândit la un moment dat să mă opresc ca să nu agravez. Am făcut tratament, dar mai am acum o repriză de tratament. Sper până mâine să fiu bine. Poate nu total, că este prea din scurt, dar sper să fiu aptă să joc.

Mi-am promis de foarte mult timp să nu mai cedez, să nu mai renunț și asta încerc să fac de fiecare dată când intru pe teren. Cum am mai spus, nu mă interesează rezultatul absolut deloc, vreau doar să am câteva meciuri. Iar eu am luptat astăzi pentru că sunt acasă și îmi place să joc aici.”

Emma Răducanu a ajuns și ea în sferturi, după o victorie în fața Anei Bogdan. Emma va juca mai departe cu Marta Kostyuk.

Emma Răducanu: „A fost un meci foarte greu. Ana e o adversară foarte bună. Aleargă foarte bine pe teren și a fost dificil să balansez asta. A fost un meci greu pentru mine, pentru că Ana și-a arătat experiența. Dar a fost un meci pe care l-am jucat cu plăcere.”

Anett Kontaveit, favorita numărul 2 a turneului, a încheiat și ea ziua cu o victorie, iar azi va juca cu Anhelina Kalinina. Irina Bara a pierdut meciul jucat ieri la simplu, dar a câștigat la dublu, unde a făcut echipă cu Ekaterine Gorgodze.

Vineri, 29 octombrie, Transylvania Open va începe cu meciul de dublu dintre Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse și Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentNelu Tătaru, despre criza cauzată de coronavirus: ”E înfiorător să te lupți pentru o gură de aer”
Articolul următorSURSE: Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă – Cu ce propuneri va merge PNL în Parlament și când va avea loc votul în plen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.