Simona Halep, eliminată în primul tur al turneului demonstrativ de la Indian Wells

Simona Halep, locul 26 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al competiţiei demonstrative organizate înainte de startul turneului de la Indian Wells.

Halep a fost învinsă cu scorul de 10-7 de Arina Sabalenka din Belarus, locul 3 WTA, în sferturile de finală ale competiţiei.

„Împotriva Arinei este foarte greu să joci fără încălzire. E bine că am luat şapte puncte, a fost distractiv să joc în faţa spectatorilor, este întotdeauna o plăcere să joc aici, la Indian Wells, aşa că vă mulţumescu tuturor! Este foarte special şi emoţionant, pentru că la începtul carierei mele am câştigat turneul şi a fost imens pentru mine la acea vreme. Este întotdeauna o plăcere, sper să am alte amintiri plăcute de aici”, a spus Halep, după meci.

Competiţia şi premiul de 150.000 de dolari au fost câştigate de americanca Amanda Anisimova, locul 43 WTA, care a întrecut-o, în finală, tot cu 10-7, pe Maria Sakkari din Grecia, lcoul 6 WTA.

Anisimova, născută în SUA din părinţi ruşi, va dona o parte din premiul ei victimelor războiului din Ucraina.

Turneul de la Indian Wells, pe care Halep l-a câştigat în 2015, începe miercuri, iar jucătoarea română este exceptată de la primul tur. Ea va evolua în manşa a doua cu învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia), numărul 52 mondial, şi americanca Elvina Kalieva, locul 317 mondial.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentÎn arest pentru că a furat o bicicletă
Articolul următorFlorin Cîțu a făcut anunțul așteptat de toți românii: ”Sunt deja companii care de a doua zi după ce va fi aprobată această lege vor extrage gaz și îl vor pune pe piață”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.