Și-a amenințat soția și a distrus mobila din casă! Ce s-a întâmplat cu bărbatul violent

Polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi amenințat soția și ar fi distrus mobilierul din locuință. Bărbatul s-a ales și cu dosar penal, pentru amenințare și distrugere.

 

La data de 13 septembrie 2021, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați de către o femeie, de 34 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că soțul său face scandal în locuință.

 

Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, în urma unui conflict spontan cu soția sa, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi distrus mai multe corpuri de mobilier și ar fi amenințat-o, pe soția sa, cu acte de violență.

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile.

 

Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru amenințare și distrugere. 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentA băut de dimineață și s-a urcat la volan! Acum are dosar penal
Articolul următorBilanț coronavirus 14 septembrie: 3.929 de cazuri noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.