Și România poate face anticorpi monoclonali. Cine a pus bețe în roate cercetătorilor noștri. Dezvăluiri EXCLUSIVE

Anca Nicolescu doctor și cercetător, a schimbat jobul liniștit din Franța pe necunoscutul din România. A reușit, din medic internist, să pătrundă pe un tărâm unde nu mai călcase – cercetarea.

Anca Nicolescu a redecoperit sistemul sanitar românesc, cu toate hibele sale, dar nu a dat înapoi și a considerat că exemplul personal este cea mai bună variantă ca să pună în mișcare lucuri care să schimbe starea de fapt din România.

„Am stat 20 de ani în Franța, de unde m-am întors pentru că fata s-a întors aici și nu puteam s-o las singură și pentru că am considerat că ce am învățat în acești ani, pot aplica acasă. Prima dată când m-am întors în țară, am intrat într-un spital, voiam să văd ce s-a schimbat în 20 de ani de când nu am mai plecat. Când am intrat, m-a pleznit un miros de murdar, necurat, de vechi, am intrat într-un lift de 30 de ani, cu aceeași doamnă liftieră care croșetează, mirosea a mâncare de cantină cu cloramină. Nu vreau să spun numele unității, dar omul sfințește locul. După aceea, încet, mi-am reluat dreptul de liberă practică și am început să am pacienți prin prietenii care știa că am stat în Franța. Mi-am dat seama că în România sunt doctori foarte buni, dar nu au mijloace. Și nu mă refer doar la aparatură, ci și lipsa de personal. Îngrijirea la pat este făcută de asistenți și infiermiere. Am intrat în niște cazuri care m-au impresionat și care nu trebuiau să ajungă în starea care erau. Atunci mi-am spus că poate putem face ceva, să dăm un exemplu. Dacă avem un exemplu, poate că niște lcururi se schimbă. Între timp, atingând pacienți speciali, eu fiind internist, care pune un diagnostic de ansamblu, am întâlnit un mare profesor, Mircea Penescu, care mi l-a prezentat pe doctorul Pătrașcu, medic veterinar la origine, care a fost directorul Institutului Pasteur, al celui de vuirsologie și care îl ajutate pe Penescu să-și salveze copilul, afectat de incendiul de la Colectiv. Cel mic a făcut un șoc septic în spital, unde s-a infectat cu bacterii rezistente.

Infecțiile din spital sunt mai garve decât pandemia

Această problemă este mai gravă decât pandemia, pentru că te lasă complet neputincios în fața pacientului. Pur și simplu, nu ai ce face! Atunci, împreună cu profesorul Penescu, am început, în 2016, cercetarea pentru dezvoltarea de anticorpi monoclonali. Era un domeniu în care nu mai activasem, dar mi-am făcut lecțiile și am învățat. Noi utiăm că suntem un grăunțe de nisip din natură. Natura are soluții pentur tot răul nostru. Sunt un medic format tradițional, nu pot spune că medicin alopată nu este bună. Dar nu numai ea, trebuie găsit un echilibru. Imunoglobulina înseamnă anticorpi, deci e o soluție rapidă pentru tratamentul Covid. Nu este nocivă și este eficientă.

Mă tot chinuiesc să repet că vreau să rămân doctor. Sunt interese pentru ca unii producători să vândă mai multe medicamente. În Franța, tot ce înseamnă documentare pentru lucrările științifice sunt redactate de marile companii farmaceutice”, a declarat medicul în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cercetarea, unul dintre cele mai slab finanțate domenii din România
Articolul următorVremea se răcește simțitor în toată țara – ninsori viscolite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.