Sfaturi pentru a circula în siguranță în contextul condițiilor meteo nefavorabile

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să circule cu prudenţă maximă având în vedere condiţiile meteorologice prognozate pentru perioada imediat următoare.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă, conducătorilor auto, adoptarea unei conduite preventive şi respectarea câtorva sfaturi pentru o călătorie lipsită de evenimente neplăcute:

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic!

Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă!

Folosiţi luminile de întâlnire, inclusiv pe timpul zilei!

Acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz!

Câteva momente de circulaţie fără vizibilitate pot fi fatale!

În condiţiile unui trafic aglomerat, păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile.

De asemenea, nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă!

Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Informați-vă cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le veți parcurge. Echipaţi-vă maşina corespunzător!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte amendă.

În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Dorim tuturor participanţilor la trafic, drum bun, lipsit de evenimente rutiere!

 

Articolul precedentŞedinţă ordinară la Consiliul Local Alba Iulia, în 26 februarie
Articolul următorFOTO: Incendiu la un autoturism din Alba Iulia