Joia Mare sau Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor este o zi de mare însemnătate în istoria mântuirii, în această zi fiind oficiată slujba celor 12 Evanghelii.
În Joia Mare sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
În seara acestei zile, este săvârşită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.
Denia celor 12 Evanghelii
Denia din Sfânta şi Marea Joi recapitulează istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.
După citirea primelor cinci pericope din rândul celor 12 pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar şi aşezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare.
Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, şi aşezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieşirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască şi venirea Sa, în istorie, în lume.
Slujbele din Sfânta şi Marea Joi cuprind Denia sau Utrenia şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
În cadrul Sfintei Liturghii euharistice din Sfânta şi Marea Joi se scoate Agneţul, care se conservă în Sfântul Altar de-a lungul întregului an, pentru a fi dăruit celor nou botezaţi, celor bolnavi şi celor ce se împărtăşesc în regim de urgenţă.
Spălarea picioarelor ucenicilor
De asemenea, la Liturghia din Joia Mare, la unele catedrale chiriarhale și mănăstiri are loc și o rânduială mai specială, “Spălarea picioarelor”, ce se săvârșește după citirea Rugăciunii amvonului. Atunci preotul sau arhiereul iese din biserică, așa cum este îmbrăcat, cu cădelnița în mână și cu făclii aprinse la locul special pregătit pentru spălare și unde sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare.
Potrivit rânduielii, după spălarea picioarelor, slujitorul rostește această rugăciune: “Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, după multă mila Ta, Te-ai smerit pe Tine însuți luând chip de rob; Care în vremea patimilor Tale celor mântuitoare și făcătoare de viață, de bunăvoie ai voit a cina cu Sfinții Tăi Ucenici și Apostoli, și după aceea Te-ai încins cu fota și ai spălat picioarele lor, dându-le lor chip de smerenie și de dragoste unul către altul, și ai zis: Precum am făcut Eu vouă, așa și voi să faceți unul altuia, însuți și acum Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale și spală toată întinăciunea și necurăția sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate și ștergându-ne unul pe altul cu ștergarul dragostei, să putem plăcea Ție în toate zilele vieții noastre și să aflăm milă înaintea Ta”.
Cina cea de Taină
Cea de-a doua semnificaţie pentru Joia Mare este Cina cea de Taină, adică aşezarea Sfintei Cuminecături. ”Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasat să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, intru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.”, se arată în evanghelia lui Matei.
Grădina Ghetsimani
Cea de-a treia semnificaţie din Joia Mare este Rugăciunea cea mai presus de fire, în Grădina Ghetsimani. “Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi intru unime, şi ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”, scrie în evanghelia lui Ioan.
Trădarea lui Iisus
A patra semnificaţie este Trădarea Domnului de către Iuda. ”Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins.”, se arată în evanghelia lui Luca.
Obiceiuri şi tradiţii
Creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie.
Se duc la biserica vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.
În Joia Mare oamenii obişnuiesc să se spovedească. În tradiţia populară, pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru ca acest gest ar putea fi înţeles că o trădare.
În Joia Mare, femeile și bărbații din localitateaa Vinerea care împlinesc 60 de ani în 2020 se pregătesc cu luare-aminte.
Fiecare bărbat cumpăra câte un ciubăr pe care îşi scrie numele, iar femeile pregătesc câte o pereche de desagi cu care sunt duse pâinile la biserică, pentru Paşti. În total, de la cei 40 de sărbătoriţi, se strâng 350 de litri de vin şi 40 de pâini.
Pâinea dusă la biserică se va tăia, ca nişte prescuri, în cubuleţe, sâmbătă dimineaţa. Apoi preotul va ţine slujba de sfinţire a Paştilor ce vor fi date creştinilor în cea mai frumoasă slujbă: cea de Înviere a Mântuitorului.
În gospodărie, Joia Mare este dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.