Senatul va numi, marți, un nou judecător la Curtea Constituțională

 Plenul Senatului va numi, marţi, prin vot în plen, un judecător la Curtea Constituţională, candidaţii propuşi fiind audiaţi săptămâna trecută de Comisia juridică.

 

Acesta îi va lua locul Monei Pivniceru, căreia i se încheie mandatul la CCR în luna iunie.

Au primit aviz favorabil următorii candidaţi: Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice din Senat, propusă de PNL; Peter Eckstein-Kovacs, fost senator UDMR – propus de USR şi Radu Ghidău, fost deputat PNŢCD – propus de AUR.

 

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, preciza, după audieri, că votul acordat fiecăruia dintre cei trei a fost în unanimitate pentru că aceştia îndeplinesc condiţiile, iar plenul urmează să decidă care dintre candidaţi va fi ales.

Numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului magistratului predecesor.

 

Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

Articolul precedentPreședintele Republicii Federale Germania vine în România. Consultări cu Klaus Iohannis privind evoluțiile securității regionale
Articolul următorAmenzile pentru mașinile fără rovignetă valabilă se dublează – avertisment pentru șoferi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.