Șeful Casei de Pensii explică. Ce sume vor fi pe noile taloane de pensii și cum se dau ajutoarele

Noua lege a pensiilor va fi gata în primul trimestru al anului viitor. Este declarația făcută de președintele Casei de Pensii în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.

Mai mult, Daniel Baciu a declarat că pensiile trebuie să crească cu același procent, iar ajutoarele sociale pentru cei cu venituri mici vor fi vor fi primite odată cu pensia. Sumele vor fi tipărite pe cupoanele de pensii, iar peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de ajutorul de 2.000 de lei. Șeful Casei de Pensii mai spune că peste 3,2 milioane de dosare de pensie au fost evaluate până în acest moment. 

„Acest ajutor financiar va fi primit odată cu plata pensiei. va fi evidențiat distinct pe cuponul de pensie după ce se aplică această majorare de 12,5% se acordă și acel ajutor conform pensiei majorate TAIE 04.55 după ce va apărea actul normativ în monitorul oficial noi trebuie să implementăm acestei noi valori în bazele de date astyfel încât în timp util să reușim să tiparim cele 5 milioane de taloane cu noile valori. Ca impact, vorbim de acest ajutor financiar el se adresează la 2,3 milioane de pensionari pt prima tranșă cu 1000 de lei, cei cu 800 de lei sunt 950 de mii de pensionari, iar 1,2 milioane de pensionari vor primi acel ajutor de 100 de lei. Știu că toată lumea spune că ar vrea mai mult, că ar trebui mai mult dar până la urmă aceste creșteri trebuie să fie sustenabile și să se găsească venituri în bugetul asigurărilor sociale de stat. 

 Dacă luăm cumulat acea creștere de 12,5 împreună cu aceste ajutoare trecem de 15%, este în jur de 15,7. Este vorba despre modalitatea în care împărțim banii. Această a fost anvelopa pe care ne-o permitem în mom de față pentru a permite creșterea pensiilor.

Noua lege a pensiilor va fi gata în primul trimestru din 2023. Este un jalon foarte clar și în PNRR. Trebuie să avem deja adoptată o nouă lege a pensiilor, de fapt este vorba de o reformă în sistemul public de pensii care vizează în primul rând recalcularea tuturor dosarelor în plată.

Urmărim prin acest proces de evaluare a dosarelor să evidențiam foarte clar numărul total de puncte al fiecărui beneficiar și stagiile de cotizare contributive și necontributive, astfel încât la același număr total de puncte să avem și pensiile egale ceea ce e în momentul de față nu se întâmplă pt că aceste inechități s-au adunat de-a lungul timpului.

Legislația a fost diferită, adică acel calcul al punctajului mediu anual s-a raportat la alt stagiu de cotizare, de 20 de ani, de 30 de ani, de 35 de ani. Dacă un pensionar a ieșit pe legislația veche unde raportarea s-a făcut la alt stagiu de cotizare și alt pensionar care a lucrat la aceeași perioada, a ieșit pe legea care este în momentul de față în vigoare, se raportează la stagii diferite, au pensii diferite dar contributivitatea aceeași pensii speciale.

Legile speciale au două componente foarte clare. Componente de contributivitate și componenta legii respective care se suportă separat de la bugetul de stat. Acești 12,5% afectează numai partea de contributivitate.”

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPARADOXUL modernizării căilor ferate propuse de Ministerul Transporturilor – Ce face Sorin Grindeanu – Dezvăluiri explozive
Articolul următorInterdicția produselor din tutun încălzit aromatizate a intrat în vigoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.