Ședință la PNL, miercuri. Florin Cîțu – președintele Senatului ar putea fi înlocuit în funcția pe care o deține din 25 noiembrie 2021. Acesta a pierdut și mandatul de președinte al filialei PNL Sector 3.
Miercuri dimineață, la ora 9:30, toți senatorii Partidului Național Liberal au fost convocați la o ședință a grupului parlamentar, potrivit unor surse. Motivul principal al reuniunii ar fi schimbarea din funcția de președinte al Senatului a lui Florin Cîțu, în urma pierderii mai multor atribuții în structurile partidului.
Florin Cîțu a fost ales președinte al Senatului, în noiembrie 2021, cu 82 de voturi „pentru”, după ce Anca Dragu, senatoare USR, a fost revocată din funcție.
Cîțu, schimbat de la șefia PNL Sector 3
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, că în şedinţa BPN al partidului, a fost decisă schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia filialei PNL Sector 3.
„Au fost luate decizii în ceea ce priveşte clarificarea conducerii filialei PNL la Sectorul 3, deoarece e o chestiune de ieşire din termen şi a fost numit un prim-vicepreşedinte care are termen 30 de zile să vină cu o propunere de preşedinte interimar şi o dată pentru organizarea alegerilor, iar la PNL Gorj am numit un prim-vicepreşedinte astfel încât să clarificăm filiala situaţiei, urmând ca în 30 de zile să alegem un preşedinte al filialei”, a declarat Nicolae Ciucă, după şedinţa BPN al PNL care a avut loc luni la Parlament.