Ședința CSAT, convocată de Klaus Iohannis la ora 12.00, la Cotroceni

Decizii cruciale la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării convocată joi, 12 octombrie, de la ora 12.00. Principala temă anunțată de Klaus Iohannis este consumul de droguri în rândul tinerilor și elevilor, alături de analiza securității în regiunea Mării Negre, în contextul războiului din Ucraina. Ședința are loc exact după ce Vlad Pascu, tânărul drogat care a ucis doi tineri și a rănit alți trei, a fost trimis în judecată după tragedia din 2 Mai. Întrunirea membrilor CSAT are loc la câteva zile și de la atacul HAMAS în Israel.

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, joi, 12 octombrie 2023, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care are inclusă la primul punct de pe ordinea de zi problema consumului de droguri în rândul tinerilor și al elevilor. Ședința CSAT a fost convocată de Klaus Iohannis după tragedia din 2 Mai.

Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:

”- Consumul de droguri/alte substanțe stupefiante de către tineri/elevi – risc major la adresa siguranței individuale și naționale

– Evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România

– Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033”, se arată în comunicatul transmis de Președinție pe 4 octombrie.

În cadrul ședinței CSAT urmează să fie analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, se mai precizează în anunțul Administrației Prezidențiale.

Sunt prezenți premierul Marcel Ciolacu, miniștrii Apărării Naționale – Angel Tîlvăr, de Interne – Cătălin Predoiu, de Justiție – Alina Gorghiu, de Finanțe – Marcel Boloș, Economiei – Radu Oprea, de Externe – Luminița Odobescu, precum și directorii serviciilor SRI și SIE, alături de Șeful Statului Major, consilierul prezidențial pentu securitate și de secretarul CSAT.

Declarațiile președintelui legate de introducerea temei drogurilor pa masa CSAT au fost făcute la începerea anului școlar, la mai puțin de o lună de la accidentul de la 2 Mai, în care Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni în dimineața zilei de 19 august. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată cu o zi înaintea ședinței CSAT, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

În urmă cu o lună, la începerea anului școlar, Klaus Iohannis, a anunţat că a decis să includă subiectul consumului de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CSAT.

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAlertă printre „bizonii” din trafic. Poliția îi poate amenda și pe baza altor înregistrări video decât cele radar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.