Ședință CRUCIALĂ a Coaliției: Guvernanții caută BANI pentru MAJORĂRILE promise

PNL, PSD și UDMR se întâlnesc, astăzi, în ședință de coaliție. Caută bani pentru majorările de pensii și salarii promise, dar și pentru plata ajutorul de 1200 de lei destinat pensionarilor. Și profesorii vor bani în plus. Au cerut o majorare de 16% a salariilor, dar vor primi, în cel mai optimist scenariu, doar 6 procente.

Ajutorul de 1200 de lei pentru încălzire acordat o singură dată are un impact bugetar de 2,9 miliarede de lei. În prezent se caută soluții finaciare, în calcul două variante fiind luate. Inițial s-a discutat ca pensionarii care au pensie sub 1.600 de lei să primească în luna ianuarie a anului viitor un ajutor în bani în valoarea de 1200 de lei.

Ulterior, în coaliție s-a discutat ca valoarea ajutorului să fie în funcție de pensie, iar cei 1200 de lei să îi ia doar pensionarii cu pensie minimă, iar cei cu pensie de 1.600 de lei să primească un ajutor mai mic.

Guvernanții iau în calcul și acordarea de majorări pentru profesori. Reprezentanții acestora au cerut majorări de 16%, fapt ce ar duce însă un impact bugetar de 3,9 miliarde de lei. Prin urmare, majorarea la care s-ar putea aștepta aceștia ar putea să nu fie mai mare de 6 procente. Majorările ar urmă să fie aplicate în luna mai.

Astăzi se lucrează la buget, urmând să vedem ce decizii se vor lua și cum vor fi ele puse în practică. 

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL / România, țara cu servicii secrete militarizate: 15 miniștrii din Cabinetul Ciucă, absolvenți ai instituțiilor de Securitate
Articolul următorTestele COVID de SALIVĂ au ajuns AZI în școli. ATENȚIE, s-au schimbat zilele în care trebuie făcute!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.