Se schimbă legislația emiterii pașapoartelor. Proiectul, dezbătut în regim de urgență în Parlament

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care aduce clarificări şi completări legislaţiei privind emiterea paşapoartelor. Actul normativ a fost trimis Parlamentului pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

Potrivit noilor reglementări, se asigură un caracter concis şi clar al atribuţiei Direcţiei Generale de Paşapoarte (DGP) privind atestarea calităţii de cetăţean român, în cooperare cu alte instituţii.

”Tot pentru optimizarea procesului de eliberare a documentelor de călătorie, se are în vedere, prin proiectul aprobat, constituirea şi gestionarea de către DGP, împreună cu Compania Naţională «Imprimeria Naţională» S.A., a infrastructurii necesare automatizării proceselor de verificare a încasării sumei reprezentând contravaloarea paşapoartelor simple, respectiv de restituire a acesteia în situaţiile în care a fost achitată eronat sau serviciul aferent nu a fost prestat”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit Executivului, un alt obiectiv urmărit prin modificarea legislației naționale cu cea de la nivel european în materia datelor cu caracter personal, ţinând cont şi de principiile ce se desprind din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

”Sunt prevăzute şi anumite clarificări în ceea ce priveşte atribuţiile în domeniul resurselor umane, mai exact evidenţierea faptului că DGP şi Direcţia generală permise de conducere şi înmatriculări desfăşoară doar anumite activităţi de resurse umane pentru serviciile publice comunitare de paşapoarte, respectiv pentru serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, conform atribuţiilor şi în limita competenţelor stabilite în acest domeniu (activităţi prevăzute expres de actele normative incidente), având în vedere confuziile sesizate în legătură cu rolul şi întinderea atribuţiilor direcţiilor generale sus-menţionate în ceea ce priveşte domeniul resurselor umane de la nivelul serviciilor publice comunitare. Practic se separă foarte clar atribuţiile în privinţa resurselor umane între instituţiile prefectului, adică autoritatea locală, şi direcţiile centrale”, a mai precizat Guvernul.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere Parlamentului, cu solicitarea de a fi aprobat în procedură de urgenţă.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedent143 de cazuri de gripă confirmată de laborator şi aproximativ 3.300 de cazuri de gripă clinică, în ultima săptămână din decembrie. Încă un deces
Articolul următorCod galben de fenomene periculoase: ANM anunță ceață și vânt puternic în mai multe județe – rafale de până la 90 km/h

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.