Începând de astăzi, vineri, 15 noiembrie 2019, se reia procedura de tipărire și distribuire a cardurilor europene de sănătate, după cum informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
CNAS a semnat un acord – cadru pentru o perioadă de 3 ani, la un preț unitar pentru un card european de 7 lei + TVA. Aceste costuri de producție și distribuție sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, beneficiarul primind cardul în mod gratuit.
Cardul european de sănătate se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune în scris, la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, o cerere – tip. În termen de 7 zile de la depunerea solicitării, cardul va fi primit de asigurat la adresa de domiciliu, prin servicii poștale.
“Analizăm posibilitatea dezvoltării aplicației cardului european de sănătate în așa fel încât să nu mai fie obligatorie deplasarea solicitantului la casa de asigurări de sănătate, iar cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă și online”, a declarat Vasile Ciurchea, președintele CNAS.
Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de doi ani de la data emiterii.
Cardul european de asigurări sociale de sănătate oferă dreptul la asistență medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană.
Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în scopul obţinerii unui tratament medical planificat.
De menționat este faptul că acest card acoperă doar serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. Pentru anumite servicii, este posibil să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în care sunt acordate aceste servicii.