Guvernul a aprobat, în ședința de ieri la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul de lege privind reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcții.
Se va desființa nivelul regional al ISC, vor fi desființate 20 de posturi de conducere, se va eficientiza munca și se va face o economie de peste 3 milioane de lei pe an – a declarat, după ședința de Guvern, ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării a anunțat, în februarie, intenția de a desființa nivelul regional al ISC, instituție aflată în subordinea ministerului. În prezent, ISC are atât aparat central, cât și inspectorate regionale și județene, fiind singura instituție cu trei niveluri din subordinea ministerului.
”Multe dintre sarcinile inspectorilor regionali sunt aceleași cu cele ale inspectorilor județeni, fapt care a condus la întârzierea soluționării unor sarcini, la sincope și scăderea operativității. Ținta este eficientizarea muncii și a costurilor. Vom păstra, pe lângă organismul central, nivelul cel mai apropiat de cetățean, cel județean. Nivelul regional va fi desființat”, a spus ministrul Cseke Attila.
Ministrul a adăugat: există unitate regională a ISC, în care există inspector șef regional și șef serviciu de coordonare a activității de control, fără inspectori și fără posibilitatea de a îndeplini sarcinile de bază ale instituției.
La nivelul inspectoratelor regionale în construcții, sunt propuse spre desființare toate cele 160 de posturi. Parlamentul urmează să dezbată, în procedură de urgență, propunerea legislativă.