Scholz anunță măsurile pe care Uniunea Europeană trebuie să le ia

Cancelarul german Olaf Scholz pledează pentru o „Uniunea Europeană geopolitică” mai puternică în faţa invaziei ruse a Ucrainei, relatează duminică dpa.

Într-un articol publicat duminică de ziarul Frankfurter Allegemeine Zeitung, liderul german a făcut apel la blocul comunitar să strângă rândurile în toate domeniile în care statele membre au fost divizate până acum, de la politica migraţională la dezvoltarea unei apărări comune europene.

Potrivit liderului german, guvernul său va face sugestii concrete „în următoarele luni” pentru a realiza acest lucru. 

UE este o „antiteză vie la imperialism şi autocraţie”, motiv pentru care este o neplăcere pentru conducători precum preşedintele rus Vladimir Putin.

„Dezbinarea permanentă, neînţelegerile permanente între statele membre ne slăbesc” a avertizat Scholz. „De aceea, cel mai important răspuns al Europei la schimbarea vremurilor este: Unitatea. Trebuie neapărat să o menţinem şi să o aprofundăm”, a subliniat el.

Liderul german a menţionat, de asemenea, că UE evoluează şi se extinde. „Uniunea Europeană este mai atractivă ca niciodată, se deschide spre noi membri şi se va reforma în acelaşi timp”, a conchis cancelarul Scholz.

 

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 145: – Atac masiv al rușilor în teritoriile din regiunea Donețk
Articolul următorVIDEO – Seceta omoară pe capete animele fermierilor români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.