Schimbări majore. Se înăspresc pedepsele pentru deținerea și traficul de droguri

Ministerul de Interne vrea să schimbe din temelii pedepsele și restricțiile în domeniul traficului de droguri. 

Modificări propuse în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive. 

– majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul faptei penale constând în îndemnul unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc/de mare risc, de la 6 luni la 3 ani cât este în prezent, la 1 – 3 ani, pentru drogurile de risc, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru droguri de mare risc. Tot cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani este propusă a se sancţiona şi fapta constând în publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte similare drogurilor;

– reglementarea circumstanţei agravante constând în deţinerea de droguri în vederea consumului într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora, având în vedere că un astfel de comportament determină apariţia unor noi riscuri în materie, precum punerea la dispoziţia altor persoane sau publicitatea consumului de droguri;

– instituirea unor condiţii cumulative ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute în materie de droguri să beneficieze de reducerea a jumătate din limitele pedepsei prevăzute de lege, sprijinind, astfel, scoaterea de pe piaţă a unor cantităţi tot mai mari de droguri prin stimularea traficanţilor de a colabora cu organele de poliţie;

– având în vedere că deţinerea unor vehicule sprijină deplasarea traficanţilor de droguri pentru comiterea unor noi acte infracţionale, se propune confiscare specială a vehiculelor, în parte sau în întregime, în care au fost descoperite droguri de risc/de mare risc sau care au fost folosite în orice mod pentru săvârşirea faptei.

Articolul precedentModificări FĂRĂ PRECEDENT, în domeniul rutier. Șoferii băuți și drogați vor fi mai aspru pedepsiți
Articolul următorAlexandra Păcuraru: Bravo Clubului român de presă că aduce la aceeași masă jurnaliștii cu antreprenorii! Avem nevoie de unitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.