Ministrul Mediului consideră că decizia conducerii companiei aeriene Blue Air de sista toate zborurile, după ce conturile au fost blocate de cei de la AFM, este una absolut nejustificată.
„Nu avem competențe în controlul serviciilor prestate de compania aviatică Blue Air. Când compania a fost notificată despre aceste creanțe, nu au exista nicio contestație și nicio măsura de sistare a activității. În prezent, procedurile, în ceeea ce priveste serviciile acestei companii, sunt sub supravegeherea instituțiilor de control din ministerele de resort.
Totuși, consider că decizia de anulare a reluării zborurilor este absolut nejustifcată.
Doar de la 1 august au fost peste 300 de executări silite. Acum mulți ani, au exista alte executări silite împotriva celor de la Blue Air. Atunci, zborurile au continuate, iar datoriile au fost plătite”, a declarat pentru Realitatea Plus ministrul Barna.
„Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze și exact cum am menționat de la început. Pe de-o parte, ne asigurăm că cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în fața unor astfel de situații, iar, pe de altă parte, cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”, a spus premierul, vineri.
Scandalul anulării zborurilor Blue Air este departe de a se fi terminat. Compania spune că 230.000 de pasageri au fost afectați, iar rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor comerciale.
Scandalul zborurilor anulate ale Blue Air au avut ecou până la Bruxelles, unde comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, le propune variante celor care încă nu au ajuns la o înțelegere cu compania aeriană.