Scandalul puilor vopsiți din magazine, răsturnare de situație: comercianții pun afișe speciale ca să își mai poată vinde marfa

Scandalul puiului vopsit continuă, iar acum românii evită să cumpere produsele de pasăre! Producătorii de carne sunt disperați și caută modalități pentru a crește vânzările, iar în unele piețe au apărut etichete cu mesajul pui de țară nevopsit și fără chimicale. Și ministrul Agriculturii a intervenit și a spus că fermierii români produc pui de calitate. 

„Pui galben natural nevopsit” – este eticheta pe care am găsit-o la un magazin dintr-o piață din Capitală. Este metoda prin care producătorii și comercianții încearcă să își recupereze acum clienții după scandalul care a șocat întreaga țară. Românii se tem să mai cumpere acest produs din cauza ingredientelor și nu au încredere că ar fi bio. Fermierii spun însă că pentru obținerea acestor pui galbeni se utilizează substanțe naturale, respectiv, bulion, praf de gălbenele sau betacaroten.

Și ministrul Agriculturii a intervenit: „Fermierii români produc pui de calitate. România are un grad de autosuficienţă de 160% la carnea de pui. Exportăm, am deschis pieţe împreună cu omologul meu francez, aproape 40% din cantitate de pui se duce în Franţa”

În tot acest timp, directorul general al ANPC spune că denumirea șocantă este doar o expresie, iar culoarea galbenă a cărnii este dată de porumbul cu care sunt hrănite păsările. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentGrevă generală la Poșta Română
Articolul următorSondaj. Alianța PSD-PNL ar obține 53% din voturi la europarlamentare. Care e situația la locale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.