Scandal la Cugir! 3 persoane au ajuns la spital.

Joi, 3 ianuarie, în jurul orei 16.35, a fost semnalat un incident pe strada George Coșbuc din orașul Cugir. În urma unui apel la 112, jandarmii au intervenit la timp și au prevenit escaladarea violenței.

Jandarmii au constatat la fața locului că scandalul a pornit de la faptul că, nemulţumită de funcţionarea unui telefon mobil pe care tocmai îl achiziţionase “la mâna a doua”, cumpărătoarea s-a deplasat la domiciliul vânzătorului şi i-a solicitat înapoierea banilor.

A fost întâmpinată de bărbat şi de soţia acestuia care, prin injurii şi cuvinte jignitoare, i-au spus să iasă din locuinţă.

Cearta dintre cei trei a continuat până când, îmbrâncită fiind, femeia nemulţumită de tranzacţie a atins o oală plină cu sarmale aflată pe aragaz, care a căzut pe podea şi i-a stropit atât pe combatanţi, cât şi pe o fată minoră aflată în locuinţă.

Atât cele două femei implicate în conflict, cât şi copilul minor al familiei se pare că au suferit arsuri superficiale, fapt pentru care s-au deplasat la spitalul din localitate pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, jandarmii au aplicat două amenzi contravenţionale celor doi soţi, în valoare totală de 400 de lei şi le-au recomandat ca pe viitor să respecte normele legale şi de convieţuire în societate.

Articolul precedentAcoperișul unei case din Cergău Mare a luat foc
Articolul următorSebeş: O mașină s-a răsturnat pe o pistă de bicicliști