Sărbătorile legale care pică în weekend ar putea fi RECUPERATE: propunerea INEDITĂ făcută de parlamentarii PSD-PNL

Liberele pentru sărbătorile legale care pică în weekend ar putea fi recuperate în zilele din saptamina următoare. Cel puțin, asta prevede un proiect de lege semnat de mai mulți deputați PNL și PSD. Totul, în contextul în care românii au cele mai puține libere din Uniunea Europeană, 15 zile. În Spania, Elveția, Olanda sau Germania numărul sărbătorilor legale este dublu. 

 
 

Cand există sărbători care pică duminică să existe ziua următoare, luni, sa fie liber pentru a recupera acea zi pe care aveai dreptul sa o ai – este propunerea aflată pe masa parlamentarilor. Dacă va fi adoptată, atunci angajații vor putea recupera în timpul săptămânii zilele libere pentru sărbătorile care pică în weekend.

La nivel european, Elveția se numără printre statele cu cele mai multe zile libere, 28. Mai puțin lucrează și cetățenii din Blegia, Lituania sau Cipru.

 

Anul acesta, românii au 15 zile libere pentru sărbătorile declarate prin lege. 6 dintre aceste zile pică, însă, în weekend. Iar anul trecut mai mult de jumătate au picat în weekend.

ZILE LIBERE LEGALE ÎN 2022
1-2 ianuarie – Anul nou
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
22 aprilie – Vinerea Mare
24-25 aprilie – Paștele ortodox
1 mai – Ziua muncii
1 iunie – Ziua copilului
12-13 iunie – Rusalii
15 august – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – Sfântul Andrei
1 decembrie – Ziua Națională a României
25- 26 decembrie – Crăciunul

 

Potrivit legislației din România, în zilele de sărbătoare nu se lucrează, cu excepția meseriilor esențiale. Salariații care sunt chemați la serviciu în aceste zile primesc compensații financiare. Angajatorii care nu respectă prevederile legii riscă amenzi între 5 mii și 10 mii de lei. 

Articolul precedentAtenționare de călătorie transmisă de MAE: Perioada de efectuare a controalelor la frontiera de stat a Suediei, PRELUNGITĂ
Articolul următorApple, Google și Microsoft vor să renunțe la parole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.