În Săptămâna Pătimirilor și de Sărbătoarea Învierii Domnului mulți credincioși merg la biserică.
Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii recomandă preoților să asigure și să vegheze la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.
Măsurile preventive se referă la:
– desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
– în situația în care se permite accesul credincioșilor în interiorul în lăcașurilor de cult, se vor menține fixate în poziție deschisă ușile de acces/evacuare în/din biserică și se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele și mobilierul (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepția celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
– în cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici și prezintă risc de incendiu;
– evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
– efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici și mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu;
– desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă pe durata desfășurării slujbelor religioase cu public numeros a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
– parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori de incendiu.
Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoților, dar și cetățenilor pe timpul acțiunilor de control și informare preventivă desfășurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani la lăcașele de cult din județ.
În ultima perioadă, personalul Inspecției de Prevenire a trecut pragul bisericilor și mănăstirilor și a verificat respectarea condițiilor de securitate la incendiu și / sau protecție civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) și starea acestora, existența și starea/ practicabilitatea căilor de acces și evacuare (interioare și exterioare), existența rezervoarelor de apă pentru incendiu și posibilitățile practice de folosire ale acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
Verificate au fost și sistemele de încălzire locală și instalațiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.
Utilizarea lumânărilor și a focului deschis
Participanții la slujbele religioase sunt sfătuiți să țină lumânările aprinse la distanță de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii. Se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule.
Reamintim cetățenilor că este interzisă utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și a curților lăcașurilor de cult, precum și a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activități se desfășoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paște.