Sărbătoarea Naşterii Domnului

„Praznicul luminos al Crăciunului îl sărbătorim la 25 decembrie, ziua în care S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creştine, despre care părintele profesor Ene Branişte afirmă că, încă din secolul al 4-lea, era prăznuită cu mare solemnitate. În centrul sărbătorii Crăciunului stă Domnul nostru Iisus Hristos Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem, de aceea mărturisim adevărul că de Crăciun sărbătorim Nașterea Domnului. În ziua de Crăciun trăim faptele legate de Naşterea Domnului prin ascultarea Sfintelor Evanghelii și prin frumoasele noastre colinde românești.

În ziua Nașterii Domnului, Crăciunul, creștinul merge în casa Domnului, biserica, unde se întâlnește cu Mântuitorul Iisus Hristos, prezent în chip euharistic la Sfânta Liturghie, împăr­tă­șindu-se cu El prin Sfintele Taine, după ce mai înainte s-a pregătit prin post și spovedanie pentru a-L primi pe Hristos în peștera plină de lumină a sufletului său. Apoi, după Liturghie, creștinul continuă bucuria euharistică prin sărbătoare, pe care o trăiește alături de cei dragi în casa sa, ca o prelungire a luminii Betleemului adusă de Liturghia de Crăciun.

De Crăciun, la sfintele slujbe aflăm, în chip sintetic, semnificaţiile teologice ale acestei sărbători: „Astăzi în Betleem Se naşte din Fecioara. Astăzi Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.”-Părintele Ciprian Florin Apetrei 

Pentru românul ortodox, ziua Naşterii Domnului este un timp de bucurie, de rugăciune şi de meditaţie adâncă la evenimentul unic din istoria mântuirii neamului omenesc, petrecut în urmă cu două milenii, când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om ca pe om să-l mântuiască. ­Deodată este şi un timp al colindelor, atunci când noi, creştinii, devenim prin cânt vestitorii ­Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Rugăciunea zilei

Rugăciune ce se rostește în ziua de Crăciun

„Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugăciune chiar acum. Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemărginite. Duhule Sfânt, te rog sa-i ajuți, chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le dăruiești pacea si mila Ta. Acolo unde exista îndoiala, te rog sa le inspiri o încredere înnoita prin Harul Tău. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o împlinești. Binecuvântează-le Tu căminul, familia, munca, da-le Înțelepciune și Lumina in viața lor. Binecuvântează-i când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor si deschide-le calea. Călăuzește-i si ocrotește-i clipa de clipa in toata viața lor. Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință sau pe cele pe care nu si le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfânta,In Numele Fiului Tău, Iisus Hristos. Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfânt, va mulțumesc ca veți face mai mult decât pot eu cere. Amin!”

Gândul zilei

„Maica Domnului este model de smerită ascultare pentru îngeri și oameni!”- Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citește 9 lucruri interesante despre Crăciun pe realitateaspirituala.net

Pilda zilei

Al patrulea mag

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
– Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
– Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
– În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…
– Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? – a întrebat mirat magul.
– Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

*Cele mai populare tradiţii şi obiceiuri au legătură cu ziua de Ajun, când, pentru a avea noroc în anul următor, se spune că nu trebuie să mănânci nimic. De asemenea, în această zi se taie câte un măr: dacă are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci persoana respectivă nu va prinde anul următor.

În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile şi loviturile, dar nici consumul de rachiu. Se spune că cel care bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol. O altă interdicţie din popor este să mături casa în Ajun, gest aducător de ghinion. În schimb, prin agăţarea unei crenguţe de vâsc în casă, este asigurat norocul şi belşugul, aceasta alungând certurile şi ghinionul. Un alt obicei respectat mai ales la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători, acestea fiind apoi adunate şi împărţite la păsări, pentru a da ouă din belşug în noul an.

Deşi majoritatea oamenilor împodobesc bradul de Crăciun când le permite timpul, acesta se împodobeşte de fapt în seara de Ajun, pe 24 decembrie. O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă, care simbolizează puritatea sufletului.

Tradiţiile şi obiceiurile se aseamănă în toate regiunile ţării, dar au şi particularităţi regionale. Iată cum se pregătesc de Crăciun locuitorii din Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.

O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul”.

Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, care sunt pentru masa din Ajun – ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roşie, legat sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de usturoi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.

Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În unele zone, ei se îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căiuli împodobite cu mirt şi muşcate.

În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.

În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii „Tradiţii de Crăciun” realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.

Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.

Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.

O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul”.

În localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.

În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.

În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele şi devine „vârva” satului – o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului. Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbaţii îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură şi friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peşteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.

Varianta dobrogeană a „Caprei” este „Struţul”. Tradiţionala costumaţie de Crăciun este făcută în această zonă dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundenţă pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moş Nicolae, pentru a începe repetiţiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare avea un „cap” care se asigura de păstrarea tuturor tradiţiilor, un ajutor, un contabil, un ţuicar, un pisic şi o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localităţi în care băieţii se mai organizează după vechile obiceiuri.