Sărbătoare mare pentru români, pe 31 august: Brâului Maicii Domnului. Tradiții și credințe

Pe 31 august este una dintre cele mai mari sărbători ale românilor. Este vorba despre Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. 

Pe 31 august, este sărbătorită punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. Se spune că însăși Maica Domnului a țesut acest articol vestimentar. 

Cu ajutorul lui ar fi făcut mai multe minuni, iar credincioșii spun că și acum sunt anumite întâmplări care au legătură cu acest brâu.

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului

Se spune că, apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii şi înălţării ei cu trupul la cer.

Brâul a fost ţesut de însăşi Fecioara Maria din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, cinstitul Brâu a fost păstrat la Ierusalim, conform crestinortodox.ro.

Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare, a adus Brâul la Constantinopol în anul 395.

În urma unei vindecări miraculoase, în secolul al X-lea, împărăteasa Zoe, soţia lui Leon cel Înţelept, a brodat Brâul cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla dăruită de împăratul Arcadie.

Punerea Cinstitului Brâu în racla este pomenită, în calendarul ortodox, la 31 august.

În secolul al XIII-lea, trimişii regelui Ionita Caloian iau Brâul de la Constantinopol, iar în secolul XIV, cneazul sârb Lazar I a dăruit Brâul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos.

Între anii 1512 şi 1520, domnitorul Tării Româneşti, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped şi a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului”.

Racla de argint în care se păstrează Brâul la Mănăstirea Vatoped a fost confecţionată în secolul al XVIII-lea în Ţara Românească.

Este vorba doar despre o parte din Brâu, deoarece alte două părţi au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia).

Se spune că, de-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului ar fi vindecat nenumăraţi bolnavi

Se spune că, de-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului ar fi vindecat nenumăraţi bolnavi și a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii.

Tămăduirea acestora s-a produs prin purtarea în jurul brâului a unei panglici care a fost atinsă de racla în care se păstrează Brâul Maicii Domnului.

De asemenea, Cinstitul Brâu a făcut să înceteze diferite epidemii. În 1894 Brâul a fost dus la Kios, pentru a înlătură epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali.

Articolul precedentSorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la US Open
Articolul următorDecizia de acordare a unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor afectate de tragedia din Crevedia, pe masa Guvernului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.