Sărbătoare mare în data de 10 februarie în România. Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 10 februarie.
A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi, învăţând poporul cuvântul lui Dumnezeu, spunea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Haralambie a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211) şi a suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor susţinute de acesta. Este unul dintre cei mai vârstnici mucenici dintre cei cunoscuţi de Biserică: avea 113 ani atunci când a fost chinuit pentru credinţa în Hristos.
În ciuda vârstei înaintate, Sfântul Haralambie a fost arestat, torturat şi condamnat la moarte prin tăierea capului. Şi-a dat însă sufletul său în mâinile lui Dumnezeu înainte de a fi lovit cu sabia, iar ostaşii însărcinaţi cu execuţia au spus că acesta a murit fără tăiere de sabie.
Înainte de sfârşitul său, Sfântul Haralambie L-a văzut pe Mântuitorul, căci „rugându-se el, s-au deschis cerurile şi S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulţimea sfinţilor îngeri” şi i-a spus că poate să ceară orice voieşte că va primi.
Sfântul Haralambie a zis atunci: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”. (Vieţile Sfinţilor)
După cum şi Acatistul Sfântului Haralambie arată, acesta este „izbăvitor de ciumă şi de foamete (…) tămăduitor de răni şi boli”. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
