Sărbătoare importantă, cruce cu negru în calendarul ortodox, în data de 7 septembrie.
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi
Greco-catolice
Sf. m. Sozont
Romano-catolice
Sf. Regina, fc. m.
Sfântul Mucenic Sozont este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 septembrie.
Sfântul Sozont era păstor şi propovăduitor al Evangheliei pentru ceilalţi păstori, copii şi bărbaţi, care se adunau în jurul lui. „Aşa, pe mulţi a adus la Sfântul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus Hristos era întru dânsul” (Vieţile Sfinţilor).
Aflând că în cetate, Pompeiopol era numele acesteia, credinţa creştină scade din pricina sărbătorilor păgâne, tânărul Sozont a intrat în oraş şi în templu, unde se găsea un idol de aur, a luat o mână din această statuie şi, sfărâmând-o, a împărţit-o la săraci. Pentru că nu voia ca altcineva să pătimească pentru acest fapt, a mers singur la guvernatorul Maximian şi a recunoscut că el a luat mâna idolului.
În urma mărturisirii, Sfântul Sozont a pătimit chinuri cumplite, în care şi-a dat sfârşitul, moaştele sale fiind luate de credincioşi şi îngropate în taină.
* Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, într-un sat din nordul Moldovei. A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Moldoviţa, după care, în jurul anului 1508, a plecat la Mănăstirea Pângăraţi, unde a fost ales stareţ, îndrumând obştea monahilor de aici timp de 58 de ani.
Un contemporan al său, ieromonahul Anastasie de la aceeaşi mănăstire, mărturiseşte că stareţul Amfilohie avea, pe lângă râvna pentru nevoinţele duhovniceşti, şi preocupări cărturăreşti şi artistice.
Preţuindu-1 în chip deosebit, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568) l-a ajutat să construiască, în anul 1560, o biserică din zid, pe locul celei de lemn care fusese arsă, fiind sfinţită de mitropolitul Grigorie al Sucevei.
În 1566, Cuviosul Amfilohie a rânduit egumen, în locul său, pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Moldoviţa, unde a primit marea schimă sub numele de Enoh, petrecând în asceză şi rugăciune încă patru ani de zile.
A trecut la cele veşnice în 1570, fiind îngropat de ucenici la Moldoviţa. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 1-a trecut în rândul sfinţilor, în martie 2008, fiind prăznuit în ziua de 7 septembrie.
* Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ.
A intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, însă, dorind să-şi petreacă viaţa monahală în isihie şi rugăciune neîntreruptă, cu binecuvântarea duhovnicului său, în anul 1432, s-a retras, împreună cu doi ucenici, într-o poiană, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, şi-a ridicat o chilie din bârne de brad, iar în 1461, cu ajutor bănesc din partea voievodului Ştefan cel Mare (1457-1504), a construit o bisericuţă de lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi sfinţită de mitropolitul Teoctist I al Moldovei, în ziua de 26 octombrie, acelaşi an.
Atunci, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot şi rânduit egumen al noului aşezământ monahal, ctitoria sa, care i-a purtat numele până în anul 1508 (Schitul lui Simeon), când a devenit Mănăstirea Pângăraţi.
În anul 1476, în timpul năvălirii turcilor, bisericuţa de lemn a fost arsă, iar Cuviosul Simeon a trecut munţii în Transilvania, aşezându-se cu ucenicii săi la Mănăstirea Caşiva, de lângă Cetatea Gurghiului; în toamna aceluiaşi an, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în respectiva mănăstire.
Osemintele sale au fost aduse în Moldova, la dorinţa lui Ştefan cel Mare, spre sfârşitul anului 1484; o parte dintre acestea a fost aşezată într-o raclă, păstrată în vistieria domnitorului „pentru blagoslovenie”, iar cealaltă parte a fost îngropată în Cetatea Sucevei.
Cuviosul Simeon, sihastrul de la Pângăraţi, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în martie 2008, cu zi de prăznuire la 7 septembrie. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; „Monahismul ortodox românesc”, vol. II, 2016)