Sărbătoare 7 martie – Zi cu însemnătate deosebită – Puțină lume știe importanța sa religioasă

Zi importantă în calendarul ortodox în data de 7 martie. Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 martie.

A fost al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine (secolul IV).

S-a născut în sudul Dunării, părinţii săi erau creştini şi l-au crescut în această credinţă. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas acolo şi a fost făcut preot şi slujitor la una dintre biserici. Atunci, în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

A ajuns apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300-314) şi a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În acel timp erau martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni exilaţi în Dacia Pontica, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a împăratului roman Diocleţian din anii 304-305, episcopul Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în ziua de 7 martie, în anul 304. (surse: „Patericul românesc”, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Sihăstria; vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Articolul precedentO dietă extrem de populară printre români se dovedește foarte periculoasă – Dublează riscul de atac de cord și accident cerebral
Articolul următorVremea 7 martie – România, între ninsori și temperaturi de primăvară – Intensificări puternice de vânt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.