Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 5 noiembrie.
Cei doi Sfinţi Mucenici au trăit în Emesa, Fenicia, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate în Imperiul Roman. Părinţii Sfântului Galaction erau din familii bogate şi cunoscute şi au fost aduşi la credinţa creştină de un monah pe nume Onufrie.
Onufrie era şi preot şi a botezat-o mai întâi pe mama Sfântului Mucenic Galaction, care îşi dorea mult să aibă un copil, dar cu toate rugăciunile şi jertfele aduse zeiţei Artemis nu îl dobândise, iar ceva mai târziu şi pe tatăl lui.
Sfântul Galaction a primit în copilăria şi tinereţea sa o educaţie deosebită. S-a logodit cu tânăra Epistimi, pe care a convertit-o la creştinism şi au hotărât amândoi să se facă călugări. Şi-au vândut averile şi au îmbrăcat haina monahală în mănăstiri apropiate una de cealaltă.
Mănăstirea în care se afla Sfântul Galaction a fost descoperită de închinătorii la idoli şi de la ei au aflat autorităţile că acolo se află creştini. Au fost trimişi soldaţi care ar fi trebuit să-i prindă pe monahi şi să îi ducă în faţa guvernatorului pentru judecată.
Dintre toţi monahii însă numai Sfântul Galaction a rămas în mănăstire, ceilalţi au fugit şi s-au ascuns în pustiu şi în munţi. Dar el a fost luat şi dus în faţa judecătorilor.
Neputând să-l părăsească, Epistimia a mers de bunăvoie după dânsul deşi mănăstirea în care vieţuia fusese ferită de prigoană: „Nu pot să rămân vie fără domnul meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul”, spunea Sfânta Epistimia diaconiţei de la care cerea învoire.
Mărturisindu-şi amândoi credinţa, Sfântul Galaction şi Sfânta Epistimia au fost supuşi la chinuri mari, le-au fost tăiate mâinile şi picioarele. Făcându-se aceasta, sfinţii strigau: „Scoală, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pentru numele Tău. Ştii, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniţi, Ţi-am urmat Ţie şi am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curţile Tale cereşti”. Şi iarăşi au strigat, zicând: „Blestemaţi să fie zeii păgânilor şi toţi cei ce slujesc lor”.
Atunci le-au fost tăiate limbile ca să nu mai hulească şi pentru că nu încetau, strigând cu inimile către Dumnezeu, au fost omorâţi prin tăierea capetelor.