Sărbătoare 31 octombrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 31 octombrie.

Aceşti sfinţi apostoli sunt dintre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, consemnaţi în Epistolele Sfântului Apostol Pavel pentru lucrarea lor împreună la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 6-15).

Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de către Sfântul Apostol Andrei. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de către Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia. Au fost amândoi martirizaţi.

Sfântul Narcis a fost episcop la Atena, Sfântul Apelie, la Heracleea, iar Sfântul Aristobul, în Britania şi, mărturisind pe Hristos, au plecat din această lume.

 Sfântul Mucenic Epimah, originar din cetatea Pelusiu din Egipt, era un creştin râvnitor. A trăit în timpul guvernatorului Apelian, care chinuia creştinii din Alexandria.

Sfântul Epimah a răsturnat jertfelnicul în timp ce se aduceau jertfe idolilor. A fost prins şi supus la chinuri. În timpul schingiuirilor, s-a apropiat de el o femeie care era oarbă de un ochi şi, căzând o picătură din sângele sfântului mucenic, ochiul i s-a vindecat. Sfântul Mucenic Epimah a primit sfârşitul său mucenicesc prin tăierea capului. 

Articolul precedentRomânii se tem să-și mai cumpere locuințe. Scădere semnificativă a pieței imobiliare
Articolul următorBobby Păunescu, despre pesta porcină: Mor animalele, le importăm și românul trebuie să plătească de trei ori mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.