Sărbătoare 3 octombrie – Zi importantă pentru credincioși

Sărbătoare importantă în data de 3 octombrie.

Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 octombrie.

S-a născut în Atena, din părinţi necredincioşi, într-o familie bogată. A primit o educaţie deosebită în oraşul natal, pe care a desăvârşit-o în Egipt.

Sfântul Dionisie era cunoscut de societatea ateniană ca unul dintre cei mai mari filosofi.

Despre Sfântul Dionisie se spune că atunci când se afla departe de Atena, în Eliopol, Egipt, a fost martor la un fenomen care l-a tulburat mult. Era vremea în care Mântuitorul Hristos se afla răstignit pe cruce, iar în timpul amiezii cerul s-a întunecat timp de trei ore. Atunci, Sfântul Dionisie, mirându-se, a spus: „Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte” (vol. „Vieţile Sfinţilor”).

„Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpânului, iar nu după învăţătura înţelepciunii veacului acesta” (Vieţile Sfinţilor).

Întorcându-se în Atena, s-a căsătorit şi, ca primul dintre ai săi, fiind de neam bun, a fost ales conducător al oraşului.

Sfântul Dionisie a crezut în Hristos în urma predicii Sfântului Apostol Pavel susţinută în Areopag, în care arăta că Dumnezeu cel necunoscut pe care atenienii îl cinsteau alături de ceilalţi zei a venit (Fapte 17, 34). El S-a născut din Preacurata şi pururea Fecioara Maria şi pentru mântuirea oamenilor a răbdat pironirea pe cruce; a cărui pătimire, soarele, neputând s-o vadă, s-a întunecat şi nu s-a mai văzut lumina lui în lume vreme de trei ceasuri.

Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri.

Aducându-şi aminte Dionisie de întunericul care a cuprins tot pământul, fapt confirmat de Sfântul Pavel, a crezut că Mântuitorul într-acea vreme a pătimit în trup omenesc, deschizându-şi mintea şi inima spre cunoştinţa necunoscutului Dumnezeu, Iisus Hristos.

Sfântul Dionisie Areopagitul este autorul unor opere care în literatura de specialitate se numesc „Corpus areopagiticum”. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt patru tratate: „Despre numirile dumnezeieşti sau Despre numele divine”; „Despre teologia mistică”; „Despre ierarhia cerească”; „Despre ierarhia bisericească”.

Sfântul Dionisie Areopagitul a avut un sfârşit martiric. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Articolul precedentValorile termice vor continua să scadă astăzi. Unde se întâmplă
Articolul următorȘoc în lumea sportului mondial! Campionul olimpic Evgheni Plușenko: „Dacă vine ordinul de mobilizare, nu am de gând să fug”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.