Sărbătoare 22 decembrie – Cruce cu negru în calendarul ortodox – Puțină lume știe ce sărbătoare mare e chiar înainte de Crăciun

Sărbătoare importantă în data de 22 decembrie în calendarul ortodox din țara noastră.

Sărbătorile zilei de 22 decembrie

Ortodoxe
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia

 

Greco-catolice
Sf. m. Anastasia Romana

Romano-catolice
Sf. Francisca Cabrini

 

Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolit al Kievului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 decembrie.

Ierarhul Petru Movilă s-a născut probabil în anul 1596, la Suceava. A fost fiul lui Simion Movilă, care a domnit în Moldova în perioada iulie 1606-septembrie 1607, având anterior două scurte perioade de domnie în Ţara Românească, şi nepot de frate al mitropolitului Moldovei, Gheorghe.

Tânărul Petru a studiat la Şcoala „Frăţiei ortodoxe” din Lvov; stabilit un timp la moşia sa Rubiejovka, lângă Kiev, unde a zidit o biserică. A fost tuns în monahism, în 1627, la Lavra Pecerska din Kiev, şi a fost ales egumen-arhimandrit al acestui aşezământ. În martie 1633 a fost ales, iar în aprilie hirotonit la Lvov, arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, Haliciului şi toată Rusia (- Rusia Mică).

Ca egumen şi mitropolit, a lucrat pentru întărirea Ortodoxiei în faţa primejdiei uniate, a restaurat Lavra Peşterilor, Catedrala Sfânta Sofia şi alte biserici din Kiev. În 1631 a înfiinţat un colegiu în Kiev (devenit ulterior Academie), cu limba de predare latină, cu un program de studii asemănător cu al universităţilor apusene. A urmărit ridicarea culturală a clerului, prin şcolile din eparhie (Kiev, Viniţa, Luţk, ş.a.), precum şi prin tipografiile acesteia (Kiev, Lvov, Vilna), în care a imprimat aproximativ 50 de lucrări (de slujbă, de învăţătură, de apărare a Ortodoxiei, multe cu prefeţe semnate de mitropolit).

 

Cu sprijinul său au luat fiinţă tipografiile româneşti din Câmpulung (1635), Govora (1637) şi Iaşi (1641), Dealu Târgovişte (1644); în 1640 a trimis patru profesori pentru Colegiul latin, înfiinţat de Vasile Lupu la Iaşi.

Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârşită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996, proclamată la 15 decembrie acelaşi an şi înscrisă în calendarul acestei biserici în ziua de 31 decembrie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în martie 2002, sărbătorirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, la 22 decembrie (data mutării sale la Domnul în 1646). (surse: „Dicţionarul Teologilor Români”, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 2002; https://www.crestinortodox.ro)

Articolul precedentDana Budeanu dă verdictul. „Pentru mine omul anului este Putin”
Articolul următorCum să protejezi vopseaua mașinii pe timp de iarnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.