Sărbătoare 20 decembrie – Zi importantă în calendarul ortodox, chiar înainte de Crăciun

Sărbătoare importantă în data de 20 decembrie în calendarul ortodox.

Sărbătorile zilei de 20 decembrie

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului
Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

 

Greco-catolice
Sf. ep. m. Ignaţiu Teoforul

Romano-catolice
Sf. Zeferin, pp. m.

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 decembrie.

Sfântul Ignatie a fost ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan, înainte de a fi numit episcop al Antiohiei, în timpul împăratului roman Traian (98-117).

„Se povesteşte despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stând acolo aproape în popor şi ascultând cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mântuitorului şi având cu dânşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânşii şi, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.

Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor”. (Vieţile Sfinţilor)

 

Acest sfânt ierarh a rânduit ca în biserică să fie cântate dumnezeieştile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngereşti, căci în vedenie a avut această descoperire. Adică atunci când cânta o ceată de îngeri, cealaltă tăcea, iar când cânta aceasta, cea dintâi asculta. Şi aşa neîncetat preamăreau Preasfânta Treime.

Sfântul Ignatie este unul dintre părinţii apostolici care au primit învăţătura de credinţă direct de la apostoli. A fost numit de creştini „Teoforul” (purtătorul de Dumnezeu) pentru marea sa dragoste de Dumnezeu, purtându-L în inima sa.

Cu binecuvântarea tuturor Sfinţilor Apostoli a fost hirotonit episcop al cetăţii Antiohia din Siria.

Sfântul Ignatie a fost închis pentru faptul că a refuzat să jertfească zeilor şi a fost condamnat să fie dus la Roma şi aruncat la fiare, în circ, în faţa poporului. A primit cu bucurie această sentinţă, socotind că se jertfeşte pentru Hristos.

În drum spre Roma, Sfântul Ignatie a trimis scrisori către bisericile din cetăţile pe lângă care trecea. Una dintre epistole a fost trimisă către prietenii din Roma pe care îi ruga să nu intervină la autorităţi să îi fie schimbată sentinţa. A fost sfâşiat de fiare în circul de la Roma, la 20 decembrie 107. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Articolul precedentCe trebuie să faci neapărat înainte de Crăciun – Îți va merge bine tot anul 2023
Articolul următorVremea 20 decembrie – Temperaturi scăzute – Care sunt zonele vizate de ceață și vânt puternic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.