Sărbătoare importantă în data de 19 aprilie. Pe lângă faptul că este Sfânta și Marea Marți, credincioșii ortodocși mai prăznuiesc și câțiva sfinți de mare însemnătate.
La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35).
Sfântul Ioan a fost călugăr la Lavra Sfântului Hariton, nu departe de Ierusalim, în pustiul Palestinei.
S-a retras de timpuriu la mănăstire, iubind liniştea şi înfrânarea.
„Trecând cu vederea plăcerile lumii deşarte şi mândria, şi înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieţii monahiceşti şi s-a dus în ţară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la naşterea Sa şi până la moarte nu avea unde să-Şi plece capul” (Vieţile Sfinţilor).
Fiind râvnitor împlinirii rânduielilor monastice, Sfântul Ioan a fost hirotonit preot şi a vieţuit cu pace în acea lavră până la sfârşitul vieţii.
Lavra cea Veche ridicată de Sfântul Hariton a fost la început o peşteră de tâlhari, în care Sfântul Hariton a fost legat de răufăcători. S-a dezlegat prin minune, pentru că tâlharii aceia au murit deodată, bând vin otrăvit de veninul unui şarpe.
După ce s-a dezlegat, a găsit în peşteră mult aur şi a construit mai întâi o biserică în aceeaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peşterii.
Pentru faptul că Sfântul Ioan a vieţuit în acea peşteră veche, slujind în biserică, a fost numit şi „al peşterii celei vechi”. (surse: „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996; vol. „Vieţile Sfinţilor”)
