Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 decembrie.
Sfântul Elefterie s-a născut la Roma, în vremea împăratului roman Hadrian (117-138), părinţii săi făceau parte din marea aristocraţie. Mama sa, Antia, a fost botezată de Sfântul Apostol Pavel şi i-a asigurat fiului său o educaţie creştină desăvârşită.
La 15 ani, Sfântul Elefterie a urcat prima treaptă clericală, fiind hirotonit diacon, iar la 18 ani a fost hirotonit preot. La 20 de ani, Sfântul a fost ales episcop al cetăţii Iliric.
Era cumva o vârstă nepotrivită cu marea responsabilitate pe care o presupunea păstorirea sa în calitate de ierarh. Dar Sfântul Elefterie era atât de înţelept şi de bine cuvântător, încât atrăgea către dreapta-credinţă pe cei care întâmplător vorbeau cu tânărul episcop.
Datorită vieţii şi a cuvântului său, Sfântul Elefterie a adus mulţime de popor la credinţa în Hristos. Acest fapt îi va aduce însă prigoniri din partea autorităţilor romane. Din ordinul împăratului Hadrian, trebuia să fie dus la Roma.
Era atât de blând şi de frumos chipul Sfântului Elefterie, iar cuvintele sale atât de calde şi de convingătoare încât numai câteva clipe au fost suficiente pentru a-l îmblânzi pe fiorosul comandant al gărzilor trimise să-l aresteze, atunci când acesta a intrat în biserica în care cuvânta.
Până la urmă, Sfântul Elefterie a ajuns la Roma din voia sa, urmat de comandant, pe numele său Felix, care a primit botezul creştin pe drum.
Ajuns în faţa împăratului, i s-a propus să apostazieze de la credinţa creştină, altfel va fi supus la chinuri nesuferite.
Răspunsul Sfântului Elefterie a fost clar şi hotărât: „Eu mă lipesc de Domnul meu şi sunt unit pururea cu El şi Stăpânului meu Hristos îi slujesc. Iar cinstirile şi darurile tale pe care mi le făgăduieşti, cum şi muncile şi caznele cele înfricoşate şi cumplite cu care ne îngrozeşti, le socotesc ca pe nişte jucării şi săgeţi de copii; căci eu m-am lepădat de lume şi m-am răstignit, ca învăţătorul meu Pavel şi moartea pentru Hristos o socotesc desfătare, slavă şi veselie”. (Vieţile Sfinţilor)
I s-au pregătit chinuri ucigătoare, dar voia lui Dumnezeu a fost să nu fie vătămat de nici unul dintre ele.
Rugându-se pentru torţionarii săi, Sfântul Elefterie spunea: „Atinge-te de inimile lor o! Stăpâne, cela ce eşti bogat întru milă, iar numele Tău cel sfânt fă-L lor cunoscut şi adu-i către voia Ta cea sfântă, ca să Te cunoască pe Tine, unul adevăratul Dumnezeu şi să lase închinăciunea idolească cea pierzătoare, că bine eşti cuvântat în veci. Amin”. (Vieţile Sfinţilor)
Pentru rugăciunea sa, a fost luminat şi întors la credinţă guvernatorul oraşului, Coremon, care mai înainte primise credinţa în Hristos, învăţat fiind de Felix, dar fiind prieten al împăratului, pentru slava vremelnică, s-a arătat dispus să-l facă pe mucenic ori să împlinească voia mai marelui său, ori să moară.
Şi schimbându-se mintea sa fulgerător de parcă nu era acela care dorea moartea mucenicului, apropiindu-se de împărat a zis: „Pentru ce se dă Elefterie cel fără de vină spre nişte munci ca acestea? Pentru care pricină se osândeşte spre o moarte cumplită ca aceasta?”. (Vieţile Sfinţilor)
Lui Coremon, după ce l-a mărturisit pe Hristos, i-a fost tăiat capul.
Sfântul Elefterie scăpând din temniţă a mers la un loc mai înalt aproape de cetate şi, prin faptele sale minunate, a convertit la creştinism cinci sute de persoane. A fost din nou prins şi pentru că prin minune dumnezeiască, nici un chin la care a fost supus nu l-a vătămat, i-a fost tăiat capul. Aceeaşi moarte a primit şi mama sa, Antia, căreia, pe când se apleca să-i îmbrăţişeze trupul însângerat, a fost ucisă. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
