Sărbătoare 12 noiembrie – CRUCE CU NEGRU în calendarul ortodox

Sărbătoare importantă în data de 12 noiembrie în calendarul ortodox

.Sărbători:

Ortodoxe
Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandrei;
Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul

Greco-catolice
Sf. aep. Ioan Milostivul; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat

Romano-catolice
Ss. Iosafat, ep. m.; Cristian, m.

Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 12 noiembrie.

A trăit în timpul împăratului bizantin Eraclie (610-641), fiind originar din cetatea Amatunda din Cipru. A fost căsătorit şi a avut doi copii. După moartea copiilor şi a soţiei sale, având o avere considerabilă, s-a dedicat acţiunilor caritabile, devenind purtător de grijă al celor nevoiaşi de unde şi numele pe care i l-a dat poporul „Milostivul”.

Când scaunul patriarhiei Alexandriei a devenit vacant, la cererea poporului, împăratul Eraclie l-a numit în această înaltă demnitate bisericească pe Sfântul Ioan.

Sfântul Ioan, în calitate de patriarh, şi-a continuat cu sârguinţă eforturile de ajutorare a săracilor. A înfiinţat numeroase azile, cămine pentru găzduirea străinilor şi spitale.

La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii şi le-a spus să umble prin toată cetatea şi să-i identifice pe domnii lui. La întrebarea iconomilor cine sunt aceşti domni, patriarhul a răspuns că ei sunt cei pe care lumea îi numeşte săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii lui; pentru că ei pot să îl ducă la locaşurile cele veşnice şi să îi dea tot felul de ajutor spre mântuire.

Deci au mers iconomii şi i-au scris pe toţi săracii pe care i-au aflat prin uliţe şi prin bolniţe în număr de şapte mii şi cinci sute. Tuturor acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit ca să li se dea din averea bisericilor câte un mertic în fiecare zi, pentru hrană.

Când perşii au cucerit Ierusalimul, luând cu ei, odată cu lemnul crucii lui Hristos (descoperit cu secole în urmă prin efortul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena) şi mulţime de prizonieri, Sfântul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu şi aur pentru răscumpărarea celor duşi în captivitate.

Sfântul Ioan, după o întâmplare cu un monah care a fost acuzat pe nedrept şi care înaintea morţii a dovedit nevinovăţia sa, spunea: „De aceea, fraţii mei şi fiii mei, nu fiţi grabnici spre a osândi; pentru că de multe ori vedem păcatul celui ce greşeşte, iar pocăinţa lui, care o face în taină, nu o ştim”. (Vieţile Sfinţilor)

 

Articolul precedentVremea 12 noiembrie – Temperaturi neobișnuite pentru această perioadă
Articolul următorOlanda nu renunță. Încearcă să-și găsească aliați pentru blocarea accesului României și Bulgariei în Schengen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.