Salvamont: Peste 80 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Peste 80 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de către salvamontişti, aproape jumătate dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă joi Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 83 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri – 14 – au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Sinaia, cu zece solicitări.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 83 de persoane. Dintre acestea, 42 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. A fost şi o persoană care a fost predată elicopterului SMURD pentru transport aerian la spital. S-au primit şi 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont. AGERPRES

Articolul precedentData până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie
Articolul următorElveția elimină controlul pașapoartelor în aeroporturi, pentru români și bulgari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.