Salariul minim se majorează. Cine pierde și cine câștigă

Creșterea salariului minim aduce mai mulți bani la stat decât în buzunarele românilor! Asta arată calculele făcute de Realitatea PLUS. Dacă majorarea din septembrie a fost prezentată ca un beneficiu, în realitate aceasta va aduce miliarde de lei în conturile statului și doar câteva sute de lei în buzunarele românilor. În cazul anumitor categorii de salariați veniturile chiar vor scădea.

De la 1 septembrie, salariul minim pe economie se majorează de la 3.000 de lei brut la 3.300, iar de la 1 ianuarie 2024 la 3.750 de lei brut.

Potrivit calculelor Realitatea Plus, un angajat plătit în prezent cu minimul pe economie ar primi, după majorarea din septembrie, 172 de lei net în plus, iar din ianuarie 250 de lei.

Pe de altă parte, bugetul statului ar urma să încaseze anul acesta, din impozitare, 912 milioane de lei, iar în 2024 aproape 7,3 miliarde de lei, mai arată calculele Realitatea Plus.

Pe hârtie crește, în realitate scade. Ce angajați vor primi mai puțin bani

Pe de altă parte, pentru anumite categorii, nu vorbim de majorare, ci de scădere a veniturilor reale.

În această situație sunt angajații din construcții, care în prezent beneficiază de un salariu minim brut de 4.000 de lei, sumă pentru care nu se plătește contribuția CAS. Astfel, netul este de 2.770 de lei.

De la 1 septembrie, venitul minim crește la 4.500 de lei, dar angajatului i se reține CAS 10%, ceea ce face ca suma cu care rămâne în mână sî fie de 2.647 lei, adică 123 de lei mai puțin.

În această situație, veniturile statului cresc 623 de lei/angajat, potrivit calculelor Realitatea Plus.

Articolul precedentSimona Halep a ieşit din Top 1000 WTA
Articolul următorAustria se opune în continuare aderării României la Schengen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.