Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele, 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari, dar şi autoutilitare, a anunţat ministrul de Interne, Marcel Vela.
„Guvernul României a aprobat, miercuri seara, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti.
Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară.
În următoarele 60 de zile, este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a declarat Marcel Vela.