S-a aflat motivul pentru care un cetățean polonez a anunțat că ar fi o bombă în avionul care a aterizat de urgență la Timișoara

Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara.

Cetăţeanul polonez ar fi trebuit să se îmbarce în acest avion, însă ar fi pierdut zborul. A anunţat autorităţile ca la bordul aeronavei s-ar afla un dispozitiv explozibil, în speranţa că avionul se va întoarce din drum şi astfel se va putea îmbarca şi el spre Hurgada-Egipt.
 
Noaptea trecută, avionul care efectua o cursă charter de la Wroclaw (Polonia), spre Hurgada (Egipt), a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara,  deoarece în timp ce se afla în spaţiul aerian al Serbiei a primit informaţia că la bord se află o bombă. 
 
Pasagerii au fost debarcaţi şi cazaţi noaptea trecută într-un hotel din Timişoara. Autorităţile au controlat aeronava şi au constatat că alarma a fost una falsă.
 
Avionul urmează să decoleze de pe Aeroportul Timişoara cu toţi cei 123 de pasageri şi cei 7 membri ai echipajului, spre destinaţia finală, Hurhada, la ora 14.30.

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, în urma unei amenințări cu bombă

Sursa: Newsinn

Articolul precedentUn tablou de 2 milioane de euro care a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford a fost găsit în România
Articolul următorCiolacu, ultimatum pentru Cîrstoiu: „Trebuie să țină o conferință de presă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.