Rugby: România a pierdut şi ultimul său meci de la Cupa Mondială din Franţa, 24-45 cu Tonga

Naţionala de rugby a României a încheiat cu înfrângeri pe linie participarea la Cupa Mondială din Franţa, după ce a fost învinsă de Tonga cu scorul de 45-24 (21-17), duminică, la Lille, în Grupa B.

”Stejarii” au făcut cel mai bun joc al lor în acest turneu final, dar au comis multe erori, de care au profitat adversarii.

Tonga s-a dovedit superioară în acest meci, reuşind nu mai puţin de şapte eseuri, care le-au asigurat şi punctul bonus ofensiv.
Au semnat încercările polinezienilor Solomone Kata (11, 66), George Moala (15), Afusipa Taumoepeau (22), Sione Vailanu (49), Pita Ahki (62) şi Kyren Taumoefolau (71), cinci fiind transformate de William Havili (13, 17, 23, 51, 63).

Echipa antrenată de Eugen Apjok a avut destule momente bune, concretizate în trei eseuri, reuşite de Cristi Boboc (30), Florin Surugiu (36), la ultimul său meci în echipa naţională, şi de Marius Simionescu (55), toate trei fiind transformate de Alin Conache (32, 37, 57), care a fructificat şi o lovitură de pedeapsă (19).

În primele sale trei partide în Franţa, România a pierdut la scoruri-fluviu, 8-82 cu Irlanda, liderul la zi din ierarhia internaţională, 0-76 cu Africa de Sud, campioana mondială en titre, şi 0-84 cu Scoţia.

În clasamentul final al grupei, pe primul loc a terminat Irlanda, cu 19 puncte, urmată de Africa de Sud, 15 puncte, Scoţia, 10 puncte, Tonga, 5 puncte, România, 0 puncte.

La Lille au evoluat echipele:
Tonga: 1. Siegfried Fisi’ihoi (17. Paula Latu, 72), 2. Paula Ngauamo (16. Sione Anga’aelangi, 75), 3. Ben Tameifuna (18. Siate Tokolahi, 71), 4. Leva Fifita (19. Steve Mafi, 72), 5. Adam Coleman, 6. Semisi Paea, 7. Sione Havili, 8. Sione Vailanu (20. Penitoa Finau, 59), 9. Sonatane Takulua (21. Manu Paea, 64), 10. William Havili, 11. Afusipa Taumoepeau, 12. Pita Ahki, 13. George Moala, 14. Solomone Kata (23. Kyren Taumoefolau, 67), 15. Charles Piutau (22. Patrick Pellegrini, 71). Antrenor: Toutai Kefu.
România: 1. Alexandru Savin (17. Iulian Harţig, 59), 2. Ovidiu Cojocaru (căpitan; 16. Robert Irimescu, 59), 3. Alexandru Gordaş (18. Costel Burţilă, 64), 4. Adrian Moţoc (19. Ştefan Iancu, 61), 5. Marius Iftimiciuc, 6. Florian Roşu (19. Ştefan Iancu, 33-40), 7. Cristi Boboc, 8. Andrei Gorcioaia (20. Damian Strătilă, 59), 9. Florin Surugiu (22. Alexandru Bucur, 52), 10. Alin Conache, 11. Taliauli Sikuea (21. Gabriel Rupanu, 64), 12. Fonovai Tangimana (23. Mihai Graure, 70), 13. Tevita Manumua, 14. Nicolas Onuţu, 15. Marius Simionescu. Antrenor: Eugen Apjok.

Arbitru: Angus Gardner (Australia).

AGERPRES

Sursa foto: Rugby Romania/facebook.com

Sursa: Newsinn

Articolul precedent9 octombrie – Ziua Holocaustului
Articolul următorPoşta Română are nevoie de dezvoltare rapidă; aproape 80 % dintre angajaţi au salariul minim pe economie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.