Marcel Ciolacu – președintele PSD consideră că din punctul său de vedere nu vor fi probleme în luna mai, când va avea loc rotativa.
„Desemnarea primului-ministru este un drept al președintelui României, nu este nicio problemă. Așa scrie la Constituție, așa se va proceda. Nu cred că vor fi probleme la rotația din luna mai. Această coaliție a adus stabilitate în România”, a spus Marcel Ciolacu, duminică seara, la un post TV.
Marcel Ciolacu a spus că PSD nu are un parteneriat politic cu președintele Klaus Iohannis. „Avem un acord cu PNL, îl punem în aplicare”, a mai spus liderul PSD.
De asemenea, el a mai spus că speră ca noul guvern să fie stabilit până la 1 iunie.
Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că atunci când coaliţia va decide să facă o schimbare de Guvern, se vor prezenta toate părţile interesate, îi vor prezenta punctele de vedere şi în conformitate cu Legea fundamentală va lua atunci decizia care i se va părea cea mai bună pentru România.