ROMSILVA INTENSIFICĂ MĂSURILE DE MONITORIZARE LA POPULAȚIA DE URS

Măsurile au fost adoptate în urma creșterii populației de urs, a schimbării comportamentului acestei specii și a interacțiunii tot mai dese cu oamenii.

Astfel, vor fi identificate și monitorizate cu atenție traseele turistice cele mai expuse interacțiunii dintre om și urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezența urșilor.

Potrivit ultimei informări, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenței urșilor în zonele traseelor amenajate, frecventate de către turiști.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel național.

Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, în care se regăsesc populații de urs, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decât optimul.

Articolul precedentBACALAUREAT 2024. AU FOST AFIȘATE REZULTATELE FINALE
Articolul următorVITEZA TRENURILOR, REDUSĂ ÎN WEEKEND DIN CAUZA CANICULEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.