Românii vor putea plăti facturile întârziate eșalonat – Furnizorii, obligați să soluționeze plângerile înainte de plată

Facturile întârziate vor putea fi plătite eșalonat! ANRE a anunțat că schimbă legea energiei electrice, la doar câteva zile de la noua ordonanță de urgență. Mai mult, formula de calcul pentru preţul de furnizare va apărea defalcat în factură, astfel încât românii să știe exact pentru ce plătesc.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali. Este astfel introdusă noțiunea de client activ, iar formula de calcul al prețului de furnizare a energiei electrice va fi cu defalcarea componentelor. Pentru clienții vulnerabili, se aplică eșalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minim 3 luni sau convenită de părți.

Proiectul de Regulament propune actualizarea și completarea unor prevederi deja existente în reglementări, dar și introducerea unor prevederi noi, dintre acestea sunt menționate următoarele:

– introducerea noțiunii de client activ cu detalierea drepturilor, obligațiilor, modului de certificare și de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru acești clienți etc.; 

– în cazul clienților casnici, precum și în cazul clienților preluați de către furnizorul de ultimă instanță, perioada de facturare să fie lunară; 

– în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eșaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura; 

– formula de calcul al prețului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor; pentru clienții vulnerabili, eșalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minim 3 luni sau convenită de părți; 

– actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conținute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final; 

– introducerea și actualizarea conținutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informațiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea; 

– detalierea și actualizarea modalităților de soluționare de către furnizor a plângerilor privind facturarea, astfel clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată și să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentBogdan Aurescu: „În România sunt aproximativ 5.000 de militari NATO”. Ce spune despre repoziţionarea unor echipamente militare
Articolul următorRomânia a pierdut bani din PNRR! Cum a evitat țara noastră prăbușirea firmelor de construcții – Explicațiile ministrului Marcel Boloș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.