Românii fac economie și sting lumina! Cu cât a scăzut consumul de energie electrică în ultimele 10 luni

Consumul final de energie electrică a totalizat, în primele zece luni ale acestui an, 43,203 miliarde kWh, fiind cu 6,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce în economie s-a diminuat cu 5,6%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 0,7%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 8,8%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4,159 miliarde kWh, în scădere cu 251,6 milioane kWh.

Exportul de energie electrică a fost de 5,688 miliarde kWh, în creştere cu 691,8 milioane kWh.

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 0,8%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2021.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 27,607 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 218.100 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Producţia internă a însumat 14,635 milioane tep, în scădere cu 643.700 tep (-4,2%) faţă de primele zece luni ale anului trecut, iar importul a fost de 12,972 milioane tep, în creştere cu 425.600 tep (+3,4%).

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 53,051 miliarde kWh, în scădere cu 2,491 miliarde kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Producţia din termocentrale a fost de 17,565 miliarde kWh, în scădere cu 429,2 milioane kWh (-2,4%). Producţia din hidrocentrale a fost de 11,891 miliarde kWh, în scădere cu 3,245 miliarde kWh (-21,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 9,071 miliarde kWh, în scădere cu 172,4 milioane kWh (-1,9%).

Producţia din centralele electrice eoliene a totalizat 5,827 miliarde kWh, în creştere cu 674,5 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1,657 miliarde kWh, în creştere cu 75,4 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021. 

Articolul precedentCe este sindromul bradului de Crăciun? Nu este de glumă, simptomele sunt alarmante
Articolul următorTradiții şi superstiții de IGNAT. Ce pățesc cei care muncesc astăzi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.