Românii care au credite și nu-și mai pot plăti ratele pot cere ajutor la ANPC

Persoanele aflate în dificultate financiară pot găsi sprijin la ANPC, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, anunță instituția într-un comunicat de presă. Astfel, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, românii care au credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice.  

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată. 

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, „prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015.” 

În cadrul întâlnirii periodice a Comisiei de Insolvență la Nivel Central – organism care reunește reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului -, care s-a desfășurat pe 10 august 2022, cu participarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, au fost discutate condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară.  Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri, mai arată sursa citată.  

„Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin”, a declarat Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice. 

Datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate  

Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an, transmite ANPC. 

Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare pot opta pentru procedura prin lichidare de active. 

Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie. 

Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri se pot informa de pe site-ul ANPC sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentZeci de persoane s-au infectat cu un nou virus apărut în China și transmis de la animale. Virusul poate afecta ficatul și rinichii
Articolul următorAtenție la consumul de alcool sau substanțe interzise la volan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.