România trimite astăzi, în Grecia, un nou modul specializat de stins incendii de pădure

Premierul României, Marcel Ciolacu, a convocat, în data de 02.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba prelungirea misiunii modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.

Astfel, în cursul zilei de astăzi au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naționale, iar durata misiunii este de 15 zile.

Cei 90 de pompieri îi vor înlocui pe colegii aflați în Grecia, colegi care se vor întoarce astăzi în țară, pe cale aeriană, cu aceleași aeronave ale Ministerului Apărării Naționale.

Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în 7 autospeciale de stingere incendii de pădure, 4 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, 1 autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 l și alte 3 vehicule pentru transport personal.

Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situației generate de incendiile de vegetație din Republica Elenă și solicitarea de asistență internațională a autorităților din Grecia prin Mecanismul European de Protecție Civilă, precum și cu informarea prealabilă a președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, sens în care Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.

Articolul precedentCe au în comun toate dietele de slăbit – Principiul banal care trebuie respectat dacă vrei să scapi în greutate
Articolul următorFrații Tate au scăpat de arestul la domiciliu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.