România, țara cu cele mai scumpe credite ipotecare din UE

Conform unui studiu, creditele ipotecare din România au o rată medie a dobânzii de 5,3% pe an. La polul opus se află Portugalia, unde dobânzile pentru astfel de împrumuturi fluctuează în jurul a 1% pe an.

În privința gradului de accesibilitate a locuințelor pentru locuitorii fiecărei țări, calculat în funcție de numărul de salarii medii brute anuale necesare pentru cumpărarea unui apartament nou standard (70 mp), România se află la jumătatea clasamentului. 

Pentru prima dată, Austria a devenit în 2020 țara cu cele mai scumpe locuințe dintre cele analizate, cu un preț mediu de 4.457 de euro/mp, urmată de Franța, cu 4.421 de euro/mp. Prețuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat, anul trecut, și în Germania, Marea Britanie și Israel. La polul opus, cu cele mai mici prețuri pentru locuințele noi tranzacționate, se află Bulgaria, cu o medie de 578 de euro/mp, urmată de Bosnia-Herțegovina, cu 881 de euro/mp.

Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în 2020, în Ungaria, unde prețul de tranzacționare pentru apartamentele noi a urcat cu 12,3% față de anul anterior, Olanda și Germania, cu un avans de 10,81% fiecare. Per total, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 21 dintre cele 24 de țări analizate. Ieftiniri s-au consemnat în perioada menționată în Norvegia, cu aproape 4%, Bosnia-Herțegovina, cu 1,54%, și Italia, cu 1,24%. România, cu o urcare anuală de 3,1% a prețurilor, se plasează pe locul șase în ordinea crescătoare a scumpirilor.

„În ciuda incertitudinii care a dominat economia europeană în 2020, în cele mai multe cazuri, piața rezidențială a înregistrat creșteri de prețuri. Această evoluție s-a datorat faptului că cele mai multe țări au raportat o cerere fără precedent pentru locuințe noi la scurt timp după ridicarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei, precum și, cel mai probabil, din cauza creșterii costurilor de construcție și accesibilității finanțării. Pentru a doua jumătate a anului 2021, majoritatea participanților la studiu (73%) estimează că prețurile vor continua să crească, într-un climat general inflaționist”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță pentru sectorul Imobiliar.

Raportul Deloitte Property Index 2021 analizează și 61 de orașe europene, iar Parisul conduce în topul celor mai scumpe locuințe, cu un preț mediu de 12.917 euro/mp pentru un apartament nou, urmat de Tel Aviv (10.332 euro/mp), Munchen (8.700 de euro/mp) și Londra (7.916 euro/mp). Trei orașe din România sunt incluse în clasament, respectiv Cluj-Napoca (1.800 de euro/mp), București (1.440 de euro/mp) și Timișoara (1.270 de euro/mp).

Parisul conduce și în topul orașelor cu cele mai mari chirii, cu 28,6 euro/mp/lună, urmat de Londra (26,1 euro) și Oslo (24,7 euro).

Pentru a realiza o comparație cât mai relevantă a piețelor analizate, studiul calculează și gradul de accesibilitate a locuințelor pentru locuitorii din țările analizate, în funcție de numărul de salarii medii brute anuale de care este nevoie pentru a achiziționa un apartament nou standard (70 mp). Un român are nevoie de șapte salarii anuale pentru o astfel de achiziție, ceea ce reprezintă un nivel mediu de accesibilitate. Cel mai greu accesibile locuințe sunt în Serbia, unde este nevoie de 15,2 salarii medii brute anuale pentru o locuință proprie, iar cele mai accesibile sunt în Portugalia, Belgia și Irlanda (3,1 salarii medii anuale).

În schimb, în România sunt cele mai scumpe credite ipotecare, cu o rată medie a dobânzii de 5,3% pe an. La polul opus se află Portugalia, unde dobânzile pentru astfel de împrumuturi fluctuează în jurul a 1% pe an.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPrimele două faze de testare ale instrumentului digital care identifică știrile online false, finalizate cu succes
Articolul următorAvertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de INUNDAȚII, până miercuri noaptea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.