România SUSPENDĂ dreptul de survol şi de aterizare pe teritoriul său pentru aeronavele companiilor ruseşti

România a început procedurile pentru suspendarea dreptului de survol şi de aterizare pe teritoriul său pentru aeronavele companiilor ruseşti, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

UPDATE: În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ,,Acordului între Guvernul RS România și Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la București la 22.12.1976”.

În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spațiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din țară, pentru aeronavele operatorilor înregistrați in Federația Rusă. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență.

Mai multe țări au interzis zborurile Rusiei, printre care și țara vecină – Bulgaria. Marea Britanie, Polonia, Cehia, Estonia au sancționat Rusia în acest mod.

În România au intrat 14.188 cetățeni ucrainieni, din care peste 7.000 au părăsit teritoriul României. De la declanșarea conflictulu cu Rusia, în România se află peste 14.000 de cetățeni. Toți aceștia au dreptul să rămâne pe teritoriul României trei luni de zile. Numai 54 din ei au cerut azil, a anunțat Dan Cărbunaru sâmbătă, într-un briefing de presă.

 


Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 26 februarie 2022
Articolul următorKievul se pregătește de atacuri serioase din partea trupelor rusești: RESTRICȚII de circulație! Primar: Toți civilii de pe stradă, SABOTORI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.