România, printre cei mai mari producători de înghețată din UE. Pe ce loc se află și ce producție are

România se află în topul statelor UE producătoare de înghețată în 2022, arată datele Eurostat. Anul trecut ţara noastră a produs 35 de milioane de litri, situîndu-se pe locul al nouălea.

Ţările membre UE au produs anul trecut o cantitate de 3,2 miliarde litri de îngheţată, în creştere cu 5% faţă de situaţia din 2021.

În rândul statelor membre, Germania a fost cel mai mare producător de îngheţată în 2022, cu o producţie de 620 de milioane de litri, urmată de Franţa (591 milioane de litri) şi Italia (571 milioane de litri), potrivit Agerpres.

Pe locurile următoare se situează, în ordine:

  • Spania (321 milioane de litri)
  • Belgia (198 milioane de litri)
  • Lituania (46 milioane de litri)
  • Cehia (44 milioane de litri)
  • Finlanda (38 milioane de litri)
  • România (35 milioane de litri).

Pe lângă faptul că a fost cel mai mare producător de îngheţată în 2022, Germania a produs, în medie, şi cea mai ieftină îngheţată din UE, la un preţ de 1,5 euro per litru. Franţa a raportat un preţ mediu de 1,9 euro per litru, iar Italia un preţ mediu de 2,3 euro per litru de îngheţată.

La polul opus, cea mai scumpă îngheţată din UE a fost produsă în Austria, cu un preţ mediu de 7 euro per litru, urmată de Danemarca (4,4 euro per litru) şi Finlanda (2,8 euro per litru).

Importurile de îngheţată din afara UE au scăzut

Tot în 2022, ţările membre UE au exportat 250 milioane de kilograme de îngheţată în afara spaţiului comunitar, cu o valoare de 930 de milioane de euro.

În paralel, importurile de îngheţată din ţările non-UE s-au situat la 61 milioane de kilograme, cu o valoare de 203 milioane de euro.

De la un an la altul, importurile de îngheţată din afara UE au scăzut cu 14%, în timp ce exporturile au scăzut cu doar 2%.

Franţa a exportat 53 de milioane de kilograme de îngheţată în 2022, fiind responsabilă pentru 21% din exporturile extra-UE de îngheţată, ceea ce o plasează pe primul loc în UE, urmată de Ţările de Jos cu 42 de milioane de kilograme de îngheţată exportate în 2022, sau 17% din totalul exporturilor extra-comunitare, Italia (31 milioane de kilograme sau 13%), Germania (28 milioane de kilograme sau 11%) şi Belgia (23 milioane de kilograme sau 9%).

Articolul precedentONU: Aproape 10.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului în Ucraina
Articolul următorCât îi costă pe părinți taxa la grădinițele de stat, în anul şcolar 2023-2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.