România, o țară în SERVICE: Trenurile, mai lente ca pe timpul Regelui Carol al II-lea – De ce evită românii drumul cu trenul și în 2023

Trenurile din țara noastră sunt lente, iar asta îi împinge pe români să evite acest mijloc de transport și să se îndrepte spre autobuz sau mașină. Deși trenul este considerat mai sigur, viteza medie este de doar 45 km/h. În mai multe zone din România, timpii de călătorie au crescut și cu peste 50% față de perioada 1978-1996, când vitezele au fost cele mai mari din istoria rețelei CFR.

Printre rețelele unde vitezele au scăzut simțitor se numără ruta București-Timișoara. Între cele două orașe sunt 533 de kilometri, drum pe care trenul îl parcurge în prezent în 10 ore. Acum 25 de ani, aceeași distanță se parcurgea în mai puțin de 9 ore.

Iar tot o rută dinspre Capitală, de data aceasta spre Craiova este la fel de lentă. Sunt 209 km, iar în vremurile bune se mergea pe anumite porțiuni cu peste 110 km/h, astfel că trenurile făceau 2 ore și 8 minute în 1996. În prezent, cel mai rapid tren face 3 ore și 23 minute.

Un tren care vine de la București și ajunge la Brașov, trece prin Predeal, unde viteza scade mult. Linia nu este într-o stare bună, iar prin Tunelul Mare, de aproape un km lungime, viteza medie este sub 45 km/h. Pe cei 26 de kilometri, trenurile fac peste 30 de minute fără oprire, în timp ce în 1978 făceau 24-25 de minute.

Tot în zona de munte, între Brașov și Sighișoara se fac lucrări de modernizare, dar cu aceeași viteză… lentă. Drumul durează trei ore, iar viteza medie urcă doar până la 43 km/h. Sunt 128 de kilometri, iar la finalul anilor 80, drumul dura o oră și 36 minute.

Probabil cel mai lent tren de pe rețeaua românească este un Regio care face 4 ore pe 98 km, între Brașov și Brețcu, cu o medie de sub 25 km/h. Trenul staționează o oră la Sfântu Gheorghe și Covasna, dar totuși ajunge mai greu decât acum 140 de ani!

Între Caransebeș și Balota, în 1939 cel mai rapid tren făcea mai puțin decât cel mai rapid tren din 2023. Tronsonul are peisaje superbe, dar relieful este dificil, astfel că pe unele porțiuni viteza trenului este sub 20 km/h. Zona Balota este faimoasă pentru accidente și pentru nevoia de investiții. În 2019, acolo aveau loc trei accidente feroviare în care trenurile au deraiat.

Și între Craiova și Calafat, călătoria din prezent durează mai mult decât la 1934. În 2023, viteza medie este de 35 km/h, iar drumul durează 3 ore și 10 minute. În anii 30 cel mai rapid tren făcea 2 ore și 15 minute pe cei 108 kilometri.

Puțin mai la nord, pe linia feroviară Arad-Deva se fac lucrări de modernizare de 5 ani. Aici timpii de rulare încep să scadă, întrucât pe unele porțiuni cele mai rapide trenuri ating 140 km/h. Pe cei 149 km, cel mai rapid tren face 2 ore și 20 de minute. Totuși, acum 25 de ani, trenurile Expres făceau o oră și 45 de minute.

Între Baia Mare și Satu Mare sunt 59 de km, dar naveta cu trenul nu este o soluție. Sunt doar șase trenuri pe sens în fiecare zi, iar cel mai rapid face o oră și 13 minute. Trenurile regio fac o oră și 50 de minute. Ca o comparație, în 1980, un tren rapid făcea doar 40 de minute.

În Dobrogea sunt aceleași probleme. Dacă spre Constanța călătoria cu trenul este mai rapidă, datorită modernizării magistralei 800, către Tulcea drumul cu trenul este interminabil. Timpii de parcurs au crescut cu 50% pe linia Medgidia – Tulcea, iar trenurile sunt tot mai puține. În cel mai bun caz drumul durează trei ore pe 144 km. În 1978, un accelerat făcea două ore cu tot cu opriri. 

Articolul precedentDestinațiile preferate de români pentru Paștele acesta
Articolul următorCantitatea maximă de zahăr permisă: De ce să nu depășești 6 lingurițe pe zi – Bolile pe care le declanșează excesul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.