ROMÂNIA MAI ARE ACTIVE 37 DE FOCARE DE PESTA RUMEGĂTOARELOR MICI

România mai avea, vineri, 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM) active, după ce, în cursul acestei săptămâni, au fost stinse 30 de focare – 21 în judeţul Tulcea, opt în judeţul Constanţa şi unul în judeţul Ialomiţa, potrivit informaţiilor remise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Într-un comunicat, instituţia subliniază că măsurile suplimentare pentru controlul şi eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR şi MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei.

„Corectitudinea acestor măsuri este esenţială, iar responsabilitatea crescătorilor de rumegătoare mici şi a operatorilor economici joacă un rol crucial. Prin aplicarea riguroasă a măsurilor putem eradica această boală care are un impact semnificativ asupra sectorului zootehnic”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Reprezentanţii ANSVSA atrag atenţia asupra activităţilor ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, care pot genera focare secundare de boală la mare distanţă de focarele iniţiale şi care pun în pericol eforturile de export.

„Instituţia este în permanent contact cu crescătorii de animale, transportatorii şi exportatorii, colaborând pentru a limita extinderea bolii şi a preveni prejudiciile în sectorul zootehnic. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene”, se spune în comunicat.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a reacţionat rapid la apariţia şi evoluţia focarelor de pestă a micilor rumegătoare (PMR) în judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Timiş, iar rezultatele se reflectă în scăderea numărului de focare. Serviciile veterinare din întreaga ţară depun eforturi susţinute pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, în conformitate cu legislaţia europeană aplicată în toate statele membre.

La data de 9 septembrie 2024, România înregistra 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), cu 17 mai puţine faţă de finele lunii august, când au fost confirmate 64 la nivel naţional.

Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.

AGERPRES

Articolul precedentPENSIA MEDIE LUNARĂ S-A MAJORAT CU 0,4%, ÎN TRIMESTRUL 2
Articolul următorEUROSTAT: ROMÂNIA, PRINTRE ŢĂRILE CU SCĂDERE A PRODUCŢIEI INDUSTRIALE, ÎN IULIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.